Pădurea spânzuraților - Liviu Rebreanu

„Pădurea spânzuraților” (1922) este un roman clasic al literaturii române, scris de Liviu Rebreanu, inspirat din experiențele personale ale autorului și din tragedia fratelui său, Emil Rebreanu, care a fost executat pentru dezertare în timpul Primului Război Mondial.

Romanul îl are ca protagonist pe Apostol Bologa, un tânăr ofițer român din armata austro-ungară, care trece printr-o profundă criză de conștiință. Inițial, el este un soldat devotat, crezând în ordine și disciplină, însă, pe măsură ce războiul avansează și este martor la cruzimea execuțiilor pentru dezertare, începe să se îndoiască de justiția sistemului pe care îl servește.

Momentul de cotitură vine atunci când este trimis pe frontul din Transilvania și își dă seama că trebuie să lupte împotriva propriului popor. Conștiința sa națională și umană îl determină să-și dorească să dezerteze, dar este prins și condamnat la moarte. Finalul tragic al romanului îl arată pe Apostol îndreptându-se spre moarte, simbolizând lupta dintre datorie și identitate, între sistem și libertatea individuală.